Modul în care înțelegem lumea (Dualitatea minții)
Cuprins
Dualitatea este o trăsătură esențială a minții umane. Mintea noastră se folosește de dualitate pentru a înțelege lumea, pentru a-i da sens.
Dacă mintea noastră nu ar fi fost duală, nu cred că am fi putut vreodată să descriem lumea din jurul nostru. Nu ar fi existat nici un limbaj, nici cuvinte, nici măsurători, nimic. Mintea este ceea ce este datorită dualității.
Ce este dualitatea
Dualitatea înseamnă să înțelegi realitatea prin intermediul opușilor. Mintea umană învață prin opuse - lung și scurt, gros și subțire, aproape și departe, cald și rece, puternic și slab, sus și jos, bun și rău, frumos și urât, pozitiv și negativ și așa mai departe.
Nu poți ști ce este lung fără să știi ce este scurt, ce este gros fără să știi ce este subțire, ce este cald fără să știi ce este rece, și așa mai departe.
Scindarea subiect/obiect - dualitatea fundamentală
Mintea ta îți permite să fii un punct de observație în timp și spațiu. Ceea ce înseamnă, în esență, că tu ești centrul (subiectul), iar lumea din jurul tău este câmpul tău de observație (obiectul). Această dualitate de bază sau diviziunea subiect/obiect dă naștere tuturor celorlalte dualități.
Dacă această dualitate de bază dispare cumva, nu vei putea da sens lumii, deoarece nu va mai exista un "tu" care să aibă sens și nu va mai exista "nimic" acolo, care să aibă sens.
Vezi si: Explicarea formării stereotipurilorMai simplu spus, faptul că ești o ființă care observă îți permite să înțelegi realitatea și faci acest lucru folosindu-ți mintea.
Opusele se definesc reciproc
Dacă nu ar exista contrariile, totul și-ar pierde sensul. Să spunem că nu ai absolut nicio idee despre ce înseamnă "scurt". Am o baghetă magică pe care am fluturat-o deasupra capului tău și care te-a făcut să pierzi complet ideea de "scurt".
Înainte de acest ritual magic, dacă vedeai o clădire înaltă, puteai spune: "Este o clădire înaltă". Puteai spune asta doar pentru că știai ce înseamnă "scurt". Aveai cu ce să compari înălțimea, adică scurtimea.
Vezi si: Metode de motivare: pozitive și negativeDacă ai fi văzut aceeași clădire după ce ți-aș fi fluturat bagheta deasupra capului, nu ai fi putut spune niciodată: "Este o clădire înaltă". Ai fi putut spune, poate, doar: "Este o clădire". Ideea de "înalt" este distrusă și atunci când este distrusă și ideea de "scurt".
Noi ne formăm concepte doar prin cunoașterea contrariilor. Totul este relativ. Dacă ceva nu are un opus, existența sa nu poate fi dovedită.
Ce este de fapt mintea
Permiteți-mi să vă prezint un scurt rezumat al naturii minții în 1 scurt paragraf...Mintea este un produs al dualității sau al diviziunii subiect/obiect în care ne aflăm atunci când venim pe această lume. Se poate spune, de asemenea, că diviziunea subiect/obiect este produsul minții.
Oricum ar fi, această separație de univers permite minții noastre să funcționeze în felul în care o face, astfel încât să poată înțelege realitatea și să-i dea sens.
Mintea cunoaște o stâncă pentru că vede lucruri care nu sunt stâncă. Cunoaște fericirea pentru că știe ceva care nu este fericire, cum ar fi tristețea. Nu poate înțelege "ceea ce este" fără să știe "ceea ce nu este". Cunoașterea nu poate exista fără să nu știe. Adevărul nu poate exista fără lucrurile care nu sunt adevărate.
Adevărata maturitate
Adevărata maturitate este atinsă atunci când o persoană devine conștientă de faptul că mintea înțelege lumea prin intermediul dualității. Atunci când persoana devine conștientă de natura sa duală, începe să o transcendă. Se îndepărtează de mintea sa și realizează, pentru prima dată, că are puterea de a-și observa și controla propria minte.
El își dă seama că are niveluri de conștiință și cu cât urcă mai sus pe scara conștiinței, cu atât mai multă putere exercită asupra propriei minți. El nu mai călărește valurile "uneori în sus, alteori în jos" ale dualității, ci a ajuns acum la țărm, de unde-și poate privi/observa/studia valurile.
În loc să blesteme negativul, își dă seama că pozitiv nu poate exista fără el. Își dă seama că fericirea își pierde sensul atunci când nu există tristețe. În loc să se lase prins de emoțiile sale în mod inconștient, devine conștient de ele, le obiectualizează și le înțelege.